Jurnalul unui ?ârcovnic

Dintre toate îndeletnicirile posibile, unchiul meu ?i-a ales-o pe aceea de ?ârcovnic. Poate c? nu este cea mai atr?g?toare cu putin??, dar asta a f?cut în bun? parte a vie?ii sale. Pân? nu demult. Într-o noapte, în urm? cu aproape doi ani, a c?zut de pe acoperi?ul bisericii ?i a murit. ?tiu c? era un om t?cut, retras, a c?rui dispari?ie ar fi trecut neobservat?, dac? nu s-ar fi g?sit în urma lui câteva suluri de tapet din hârtie, cu înscrisuri. Aceste suluri erau un fel de arhiv?. Desf??urându-le, am g?sit numeroase însemn?ri, cea mai mare parte sub form? de dialoguri. Citind aceste însemn?ri, m-am putut apropia de el, de gândurile lui, oarecum ciudate, pe diferite teme teologice, gânduri care par s?-l fi fr?mântat mult, ceea ce ne-ar putea mira la un modest slujba? al bisericii... Judecând dup? însemn?rile sale, unchiul meu avea o leg?tur? de neîn?eles cu Dumnezeu. Pare s? fi fost sfâ?iat între dou? st?ri greu de împ?cat: nevoia de a-L oc?rî ?i nevoia de a-L ocroti. Cu toate acestea, p?rerea lui despre credin?? era simpl?. Dup? unchiul meu, singurul fapt care a permis credin?ei s? reziste de-a lungul timpului a fost incognoscibilitatea lui Dumnezeu.